
ADR Nord-Vest a publicat Ghidul solicitantului de finanțare în cadrul Programului:
ADR Nord-Vest 131.A – Investiții productive pentru microîntreprinderile din Regiunea Nord-Vest
Valoarea finanţării:
Minim 200.000 €
Maxim 1.500.000 €
30 octombrie 2023 – 29 aprilie 2024
ADR Nord-Vest a publicat Ghidul solicitantului de finanțare în cadrul Programului: 131.A –Investiții productive inovatoare pentru microîntreprinderile din Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest
Informații despre apel
Prezentul apel de proiecte se încadrează în Obiectivul de politică 1 – O Europă mai competitivă și mai inteligentă, prin promovarea unei transformări economice inovatoare și inteligente și a conectivității TIC regionale, Prioritatea 1 – Competitivitate prin inovare și întreprinderi dinamice, Obiectiv Specific OS a (iii): Intensificarea creșterii durabile și a competitivității IMM-urilor și crearea de locuri de muncă în cadrul IMM-urilor, inclusiv prin investiții productive, Acțiunea A – Investiții productive pentru Microîntreprinderi din Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest.
PR NV vizează Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest (Regiunea N-V) care acoperă un teritoriu de 34.160 km2 (14,3% din suprafața țării) și 2,5 mil. locuitori (13,1% din populația rezidentă a României). Regiunea cuprinde 6 județe (NUTS3) – Bihor, Satu-Mare, Maramureș, Cluj, Sălaj și Bistrița-Năsăud.
Valoarea proiectului și finanțarea acordată:
Alocarea financiară pentru acest apel de proiecte este 19.306.216,00 euro (FEDR+BS), din care:
- 16.410.284,00 euro din FEDR
- 2.895.932,00 euro euro de la bugetul de stat (BS)
Valoarea totală nerambursabilă a cererii de finanțare se încadrează în minim 20.000 euro și maxim 200.000 euro.
Cuantumul cofinanțării acordate
– Rata de finanțare de maxim 90% din valoarea cheltuielilor eligibile (85% FEDR +15% Bugetul de Stat);
– Cofinanțarea din partea solicitantului este de minim 10% din valoarea cheltuielilor eligibile;
În cadrul grilei de evaluare tehnică și financiară se punctează suplimentar o cofinanțare din partea solicitantului care depășește 10% din valoarea cheltuielilor eligibile.
Solicitanți eligibili:
- IMM-urilor înregistrate în Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest
Activități eligibile:
Tipurile de acțiuni avute în vedere sunt următoarele:
– achiziția de echipamente, tehnologii, utilaje inovative, precum și investiții în spațiile de producție/prestare servicii aferente;
– construirea/extinderea/modernizarea spațiilor de producție/prestare servicii;
– suport în achiziționarea de către microîntreprinderi a unor brevete, licențe sau soluții tehnice ne-brevetate, programe;
– valorificarea de către microîntreprinderi a rezultatelor cercetării;
Nu sunt eligibile investițiile care constau exclusiv din realizarea de lucrări de construcție care nu se supun autorizării, conform legii.
Proiectul propus în cererea de finanțare trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, investiții în active corporale și necorporale.
a. Investiții în active corporale
i. lucrări de construire/ extindere/ modernizare a spaţiilor de producţie/ prestare de servicii ale microîntreprinderilor, inclusiv a utilităţilor generale aferente (alimentare cu apă, canalizare, alimentare cu gaze naturale, agent termic, energie electrică, PSI);
ii. achiziţionarea de echipamente tehnologice, utilaje, instalații de lucru, mobilier, echipamente informatice, birotică, de natura mijloacelor fixe, respectiv care se regăsesc în Subgrupa 2.1., Subgrupa 2.2., Clasa 2.3.6. sau Grupa 3.
iii. achiziţionarea de instalaţii/ echipamente specifice în scopul obţinerii unei economii de energie, precum şi sisteme care utilizează surse regenerabile (alternative) de energie pentru eficientizarea activităţilor pentru care a solicitat finanţare, în limita a 15% din valoarea eligibilă a proiectului.
iv. Surse regenerabile (alternative) de energie: energia solară (utilizată la producerea de căldură sau la furnizarea de energie electrică prin sisteme fotovoltaice); energia eoliană; hidroenergia; biomasa (biodiesel, bioetanol, biogaz); energia geotermală.
b. Investiții în active necorporale: brevete, licențe, mărci comerciale, programe informatice, alte drepturi şi active similare
c. Investiții în realizarea de instrumente de comercializare on-line a serviciilor/ produselor proprii ale solicitantului.
Aceste instrumente au ca scop crearea unui magazin virtual (e-shop) în care sunt implementate diferite funcționalități specifice comerțului electronic: publicarea cataloagelor de articole, prețuri și stocuri, preluarea comenzilor, instrumente de plată electronică.
Este obligatorie realizarea unor activități de informare și publicitate aferente proiectului în conformitate cu prevederile contractuale.
TVA reprezintă o cheltuială eligibilă în contextul în care este nerecuperabilă în temeiul legislației naționale privind TVA sau pentru proiectele al căror cost total este mai mic de 5 000 000 EUR (inclusiv TVA) la cursul valutar utilizat pentru lansarea apelului de proiecte.
Nu sunt eligibile proiectele care includ doar investiții de tipul celor menționate la punctele a.iii. sau a.iv sau b și c. de mai sus și/sau realizarea de lucrări de construcție care nu se supun autorizării, conform legii.
Nu sunt eligibile proiectele care constau exclusiv în realizarea de lucrări de construcție (de tip activ corporal) ori proiectele care constau doar în achiziția de active necorporale.
Nu se finanțează activități care vizează investiții privind instalarea/reabilitarea/modernizarea sistemelor de încălzire pe bază de combustibili fosili (de ex. cărbune, gaz) (și/sau înlocuirea cazanului din centrala termică proprie), cu excepţia investiţiilor prevăzute la art. 7, alin (1), litera h), punctul i) din Regulamentul (UE) nr. 2021/1058 și nici a celor pe bază de biomasă.
În cazul prezentului apel de proiecte, costurile indirecte eligibile aferente proiectului vor fi rambursate în forma unei rate forfetare de 7% raportat la costurile directe eligibile (capitolele 1, 2, 4, 6, subcapitolele 5.1, 5.3, din devizului general cf. HG 907/2016).
Cheltuieli eligibile/neeligibile:
În cadrul prezentului apel de proiecte, sunt eligibile următoarele tipuri de CHELTUIELI (directe)
– Amenajarea terenului (1.2)
– Amenajări pentru protecţia mediului şi aducerea terenului la starea iniţială (1.3)
– Cheltuieli pentru relocarea/protecţia utilităţilor (1.4)
– Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului de investiţii (2)
– Construcţii şi instalaţii (4.1) si Montaj utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale (4.2)
– Utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale care necesită montaj (4.3)
– Lucrări de construcţii şi instalaţii aferente organizării de şantier (5.1.1) si Cheltuieli conexe organizării şantierului (5.1.2);
– Cheltuieli diverse şi neprevăzute (5.3) si Probe tehnologice si teste (6.2)
– Utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale care nu necesită montaj şi echipamente de transport (4.4)
– Dotări (4.5) si Instalaţii/ echipamente specifice în scopul obţinerii unei economii de energie, precum şi sisteme care utilizează surse regenerabile (alternative) de energie
– Pregatirea personalului de exploatare (6.1)
– Cheltuieli cu active necorporale
Este obligatorie realizarea unor activități de informare și publicitate aferente proiectului în conformitate cu prevederile contractuale.
Costurile indirecte se vor deconta pe baza de rata forfetara de 7% din cheltuielile directe, fără prezentarea unor documente justificative.
Este eligibilă taxa pe valoarea adăugată nedeductibilă potrivit legislației naționale în domeniul fiscal și nerecuperabilă conform prevederilor art. 64 din Regulamentul (UE) nr. 1060/2021, aferentă cheltuielilor eligibile.
Sunt considerate neeligibile:
A. cheltuielile prevăzute la art. 10 din HG nr. 873 din 6 iulie 2022 pentru stabilirea cadrului legal privind eligibilitatea cheltuielilor efectuate de beneficiari în cadrul operaţiunilor finanţate în perioada de programare 2021 – 2027 prin Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune şi Fondul pentru o tranziţie justă:
(1) Următoarele categorii de cheltuieli nu sunt eligibile:
- cheltuielile prevăzute la art. 64 din Regulamentul (UE) 2021/1.060;
- cheltuielile efectuate în sprijinul relocării potrivit art. 66 din Regulamentul (UE) 2021/1.060;
- cheltuielile excluse de la finanţare potrivit art. 7 alin. (1), (4) şi (5) din Regulamentul (UE) 2021/1.058;
- cheltuielile excluse de la finanţare potrivit art. 16 alin. (1) şi art. 22 alin. (4) din Regulamentul (UE) 2021/1.057;
- cheltuielile excluse de la finanţare potrivit art. 9 din Regulamentul (UE) 2021/1.056;
- achiziţia de echipamente şi autovehicule sau mijloace de transport secondhand
- amenzi, penalităţi, cheltuieli de judecată şi cheltuieli de arbitraj;
- cheltuielile efectuate peste plafoanele specifice stabilite de autorităţile de management prin ghidul solicitantului, în aplicarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. f);
- cheltuielile excluse de la finanţare de autorităţile de management prin ghidul solicitantului, în aplicarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. f), corespunzător specificului programului şi particularităţilor operaţiunilor
- cheltuielile realizate în cadrul operaţiunilor care intră sub incidenţa prevederilor art. 63 alin. (6) din Regulamentul (UE) 2021/1.060, cu excepţia situaţiilor reglementate la art. 20 alin. (1) lit. b) din acelaşi regulament.
(2) Cheltuielile aferente operaţiunilor care fac obiectul uneia dintre situaţiile prevăzute la art. 65 alin. (1) şi (2) din Regulamentul (UE) 2021/1.060, care afectează caracterul durabil al operaţiunilor, devin neeligibile, proporţional cu perioada de neconformitate.
B. Cheltuieli neeligibile specifice apelului de proiecte
- cheltuielile prevăzute la art. 13 din HG. Nr. 873 din 06.07.2022 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin FEDR, FSE, FC 2021-2027;
- achiziționarea de terenuri și/sau construcții;
- cheltuielile pentru procurarea de bunuri din categoria obiectelor de inventar;
- cheltuielile privind costuile operaționale de funcționare și întreținere a obiectivelor finanțate prin proiect (cheltuielile pentru probe tehnologice și teste și predare la beneficiar se vor încadra în buget pe linia bugetară Construcții și instalații (ca si cheltuieli neeligibile));
- cheltuielile privind costuri administrative, cheltuielile de personal, cheltuielile financiare, respectiv prime de asigurare, taxe, comisioane, rata și dobânzi aferente creditelor;
- contribuția în natură, amortizarea, cheltuielile cu leasingul prevăzute la art. 9 din HG nr. 399/2015, amenzi, penalităţi şi cheltuieli de judecată, dobânzi
- cheltuielile privind achiziţia de dotări / echipamente second-hand;
- cheltuieli cu achiziționarea de autobetoniere așa cum sunt clasificate in subgrupa 2.1.20.3.1 – betoniere și malaxoare, autobetoniere, pompe și autopompe de beton; din HG 2139/2004
- cheltuieli care depașesc limitele procentuale prevăzute în ghid
- materialele consumabile, conform reglementărilor contabile
- cheltuielile efectuate înainte de semnarea contractului de finanțare, cu excepția celor aferente pregatirii cererii de finantare
- cheltuielile cu achiziţionarea autovehiculelor și a mijloacelor de transport, aşa cum sunt ele clasificate în Subgrupa 2.3. „Mijloace de transport” din HG 2139/2004, indiferent de domeniul de activitate al solicitantului ori de domeniul de activitate în care se doreşte realizarea investiţiei propuse prin proiect, cu excepția Clasei 2.3.6. ”Utilaje şi instalaţii de transportat şi ridicat
- dotările pentru spații de odihnă, spații de luat masa și spații administrative (mobilier birouri)
- cheltuielile pentru împrejmuiri, parcări, platforme, alei betonate și amenajare spații verzi (altele decat cele prevazute la subcapitolul 1.3)
- cheltuielile excluse de la finanțare potrivit art. 7 alin. (1), (4) și (5) din Regulamentul (UE) 2021/1.058;
- cheltuielile cu investiții privind instalarea/reabilitarea/modernizarea sistemelor de încălzire pe bază de combustibili fosili (de ex. cărbune, gaz) (și/sau înlocuirea cazanului din centrala termică proprie), cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 7, alin (1), litera h), punctul i) din Regulamentul (UE) nr. 2021/1058 și nici a celor pe bază de biomasă;
Criterii de evaluare și selecție:
Evaluarea proiectelor
- Verificarea conformității administrative
Verificarea conformității administrative este complet digitalizată, respectiv este realizată în mod automat prin sistemul informatic MySMIS 2021, pe baza declarației unice generată de sistemul informatic MySMIS 2021.
- Evaluarea tehnică și financiară
Grilele de evaluare tehnică și financiară se completează și se generează în sistemul informatic MySMIS2021/SMIS2021+2021/SMIS2021+.
Pentru criteriile digitalizate, punctajele sunt stabilite pe baza algoritmului elaborat și sunt alocate automat prin sistemul informatic MySMIS2021.
Proiectele care obțin mai puțin de 50 de puncte, sunt respinse.
Evaluarea și selecția proiectelor depuse, în vederea contractării, se va realiza în funcție de ordinea de depunere, respectând praguri de excelență aferente unor intervale de timp prestabilite, în limita bugetului alocat acestui apel de proiecte, conform prevederilor de mai jos:
– Prag de excelență: 90 de puncte
– Prag de excelență: 80 de puncte
– Prag de excelență: 70 de puncte
Departajarea proiectelor cu același punctaj se realizează după ordinea depunerii proiectului.